Un proiect-pilot implementat la o școală din Șagului și alta din Lipovei va fi pus în practică și la alte unități de învățământ din Timișoara.
Este vorba de realizarea de puncte de îmbarcare/debarcare în fața școlilor, precum și de amenajarea unor treceri de pietoni supraînălțate, pentru siguranța elevilor.
„Suntem în Șagului, la Școala Generală 2, și am amenajat aici o zonă de debarcare. În fața școlii am pus niște marcaje albastre, unde părinții pot să vină câteva minute, să-și lase copilul și să meargă mai departe. Așa fluidizăm traficul, nu mai este aglomerație așa de mare, dar mai ales copiii sunt în siguranță. Și ca să fie cu adevărat în siguranță, am amenajat și o trecere supraînălțată. Copiii aici sunt protejați și de stâlpișori, și de un marcaj, și de treceri de pietoni marcate. Deci toată intersecția este mai sigură. Asta vrem să facem în fața mai multor școli. Este un proiect pilot, îl avem și pe Ion Ionescu de la Brad, la Școala Generală 7, și învățăm din această experiență. Important este ca copiii noștri să meargă la școală în siguranță”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Primele două investiții de acest gen au fost inaugurate cu ocazia deschiderii noului an școlar, în această toamnă.