Din primăvara viitoare, malul Begăi va fi mai verde.
Asta după ce Primăria Timișoara a plantat peste o mie de arbuști. Mai precis, aceștia au fost sădiți în aliniament pe Splaiul Tudor Vladimirescu, lângă pista de biciclete.
De asemenea, în tot orașul, în ultimele două luni, Primăria Timișoara a plantat 616 arbori, 3.396 de arbuști, 860 plante perene, 144.000 plante bienale și 150.000 de lalele, narcise și zambile.
”Am avut o mobilizare de forțe în această toamnă pentru a îmbogăți spațiul verde din cartiere și din zona centrală a Timișoarei. Am extins plantarea de plante perene pe bulevarde pentru că au costuri de întreținere mai mici și viață mai lungă. Cheltuim cu chibzuință banul public și suntem atenți la resursele de apă în perioada verii. Continuăm campania de plantări în primăvară. Ajungem în fiecare cartier”, a spus primarul Dominic Fritz.
Campania de plantări a Primăriei Timișoara continuă până în primăvara anului 2023. În total, în această campanie care pregătește Timișoara de primăvară se vor planta 1.100 de arbori, 850 de arbuști în parcuri, peste 336.000 de plante, printre care 550 de trandafiri. În Parcul Justiție vor înflori 127.000 de lalele, narcise și brândușe.