În zonele înalte din județele Caraș-Severin și Hunedoara ninge ca-n povești. Așadar, drumarii intervin cu utilaje și material antiderapant pentru curățarea șoselelor.
„Astfel, pe toata raza de administrare a DRDP Timișoara, până la orele amiezii s-a acționat/patrulat astăzi cu 26 de utilaje și s-au răspândit 75 de tone de material antiderapant. În județul Caraș-Severin, pe DN 6, DN 58, DN 68, DN 67D, DN 57, DN 57B, au fost folosite 14 autoutilaje, cu 40 tone antiderapant, în jud. Hunedoara, pe DN 7A, DN 66A, DN 66, DN 68 – 9 utilaje și circa 30 tone antiderapant, iar în județele Arad (DN 79A) și Timiș (DN 59, DN 58B, VTM, DN 6) s-a intervenit cu 3 utilaje”, a informat Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.
Reprezentanții instituției le reamintesc șoferilor că pentru deplasarea pe suprafețe carosabile acoperite cu polei, gheață sau zăpadă, este obligatorie echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă.






































