Primăria Timișoara vine cu un anunț important pentru șoferi!
Instituția transmite că traficul rutier va fi închis temporar, timp de două zile, pe un tronson de pe str. Remus Răduleț, aflată în zona Aradului.
„În vederea realizării lucrărilor de așternere a stratului de mixtură asfaltică pe str. Remus Răduleț, pe tronsonul cuprins între Calea Aradului – Aleea Speranței, se impune închiderea traficului rutier, începând cu data de 05 aprilie (ora 08.00) până în 07 aprilie (ora 08.00). În cazul în care condițiile meteo nu vor permite definitivarea lucrărilor, se va decala perioada pentru realizarea lucrărilor mai sus menționate”, a informat Primăria Timișoara.
Șoferii sunt rugați să evite zona de lucrări, pe cât posibil.