Un eveniment inedit are loc în centrul Timișoarei.
Primăria informează că, timp de patru zile, parcarea Modex se transformă într-un centru de inovație și sustenabilitate. Mai precis, în perioada 10 – 13 mai, are loc evenimentul „Săptămâna nZEB Timișoara 2023”, în cadrul căruia este promovată eficiența energetică.
Evenimentul este unul internațional și este dedicat clădirilor cu consum de energie aproape egal cu zero (nZEB), fiind înscris în agenda Timișoara Capitală Europeană a Culturii în 2023.
„Pe parcursul celor patru zile, participanții vor avea ocazia să asiste la prezentări, ateliere de lucru, activități practice și demonstrative, precum și să efectueze vizite pe șantiere care evidențiază prezentul și viitorul clădirilor nZEB în România”, a informat Primăria Timișoara.
Accesul vizitatorilor este gratuit, iar înregistrarea pentru activități specifice se poate realiza AICI!
Evenimentul se va desfășura în Parcarea Modex și va reuni profesioniști și consultanți din domenii tehnice specifice activităților de eficientizare energetică, autorități publice și reprezentanți ai mediului academic.