În 30 aprilie a expirat termenul de achiziție a certificatelor verzi pentru Colterm. Cum acestea n-au fost cumpărate, Colterm va primi o nouă amendă, susține consilierul local PSD, Radu Țoancă, în valoare de 15 milioane de euro. Este, practic, traducerea falimentelui pentru societatea de termoficare, apreciază Țoancă.
Din cauză că n-au fost cumpărate certificatele verzi nici pentru 2021, Colterm va primi o nouă amendă, și mai mare ca cea de anul trecut. De această dată valoarea ei ar fi de 15 milioane de euro, susține consilierul local PSD, Radu Țoancă.
„O nouă amendă rușinoasă pentru imaginea Timișoarei și fatală pentru sistemul centralizat de termoficare este pe drum spre Colterm ! AFM așteaptă confirmarea ANRE privind numărul certificatelor restante și va notifica oficial compania în aceste zile . Cuantumul acestor penalități pentru neachiziționarea , până la data de 30 Aprilie , a 153 443 de certificate EUA aferente anului 2021 , este de 15 milioane de euro !!! Este al doilea an consecutiv când societatea Colterm primește o astfel de sancțiune financiară de la Administrația Fondului de Mediu ( AFM) , însă de această dată această amendă poate fi capăt de drum pentru firma timișoreana , condusă spre groapa falimentului de viziunea useristă și managementul oamenilor noi din administrația timișoreană. Evident că amenda nu scutește Colterm de plata ( dacă va mai fi cazul !) celor 153 443 de certificate , în valoare de peste 13 milioane de euro.”, a transmis Țoancă prin intermediul Facebook.
În opinia lui Țoancă, faptul că municipalitatea a anunțat că va contesta o eventuală a doua amendă, nu va avea vreun rezultat.
„AFM va solicita , conform procedurilor legale , falimentul Colterm , pentru că obligația de plată era una curentă și nu una anterioară insolvenței , așa că indiferent de jocurile de imagine la care va recurge cu siguranță primarul Fritz ( contestarea amenzii , dar fără șanse reale de anulare ; invocarea grelei moșteniri de la administrația Robu ; aruncarea vinei pe administratorii judiciari etc ) mandatul său va fi asimilat cu falimentul Colterm , cu frigul din instituțiile și casele din Timișoara în sezonul de iarnă 2021-2022 ! Pentru ca “ tacâmul să fie complet “ din zona Colterm mai vine o veste șocantă : în aceste zile se va mai deschide un dosar penal ( în afara celui instrumentat deja de DNA) pentru sustragere de bunuri de sub sechestru , autorii acestei “ minunate “ fapte fiind persoane din conducerea Primăriei Timișoara și a societății de termoficare !”