Primăria Timișoara a eliberat în ultimul an 2.710 permise de spargeri.
Anunțul a fost făcut de viceprimarul Ruben Lațcău.
Acesta a spus că municipalitate a terminat hârtiile tipizate pentru amenzile pe care primăria le scrie.
“2710 permise de spargeri și intervenție a dat Primăria Timișoara între februarie 2020 și februarie 2021. Sunt mii de gropi în orașul ăsta rezultate din intervențiile de mântuială sau abandonate făcute de operatori și contractorii lor. Nimeni nu i-a luat la rost până acum, lucrurile se rezolvau printr-un telefon și o discuție cu „șefu”, nu reparăm trotuarul că „am vorbit la primărie”. S-a terminat cu „vorbitul la primărie”. 170.000 RON e valoarea amenzilor la care lucrăm și pe care mâine(n.r. astăzi) le trimitem”, a spus Ruben Lațcău.