Rețeaua de canalizare din comuna Sânmihaiu Român este extinsă în această perioadă.
Potrivit primarului Viorel Mărcuți, proiectul tehnic prevede lucrări de extindere a rețelei de canalizare cu 15,9 kilometri în satele Sânmihaiu Român și Utvin.
„Străzile care apar pe hărți, dar unde rețeaua de canalizare a fost deja realizată de către terți, vor fi înlocuite cu alte străzi”, a precizat Viorel Mărcuți.
Proiectul „Extindere rețea de canalizare în Sânmihaiu Român și Utvin” este finanțat din fonduri PNRR, Componenta C1- managementul apei, investiția 1 – Extinderea sistemelor de apă și canalizare în aglomerări mai mari de 2.000 locuitori – Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Valoarea proiectului se ridică la 30,1 milioane de lei.
 
			























 
    	 
			
 
                             
                             
                             
                             
                            










 
							 
							

