Concret, administrațiile locale din Timiș care votează, în termen de 30 de zile, o hotărâre de consiliu pentru eliminarea sălilor de jocuri ar putea beneficia de sprijin financiar din partea Consiliului Județean. Fondurile ar urma să fie direcționate exclusiv către proiecte din domeniul educației, precum construirea de școli și grădinițe noi sau modernizarea celor existente.
Reprezentanții CJ Timiș spun că mecanismul ar trebui să fie unul simplu și clar, menit să ofere un impuls concret pentru administrațiile locale în luarea unei astfel de decizii.
„Primăriile care închid sălile de jocuri de noroc, păcănelele, cum le cunoaștem, vor primi bani pentru școli. După legea prin care am scos jocurile de noroc din localitățile sub 15.000 de locuitori, a venit momentul ca și celelalte comune și orașe să le elimine.
Pentru a-i convinge pe primari să aibă curajul unei asemenea decizii, încercăm, la Consiliul Județean, să găsim o formulă de acordare a unor stimulente financiare. În Timiș mai sunt doar câteva comune și orașe cu un numar de locuitori mai mare de 15.000.Vrem un mecanism simplu și clar: administrațiile care votează în termen de 30 de zile o hotărâre de consiliu local pentru eliminarea sălilor de jocuri pot primi finanțări pentru a stimula investiții în educație.Banii pe care îi vor primi de la Consiliul Județean Timiș vor fi alocați pentru construirea de școli sau grădinițe noi ori pentru modernizarea celor existente.Dincolo de calculul administrativ al fiecăruia, trebuie să existe grijă și responsabilitate față de oameni.
Eu cred că alegerea e simplă: păcănele sau educație.Este un apel direct către primari pentru că nu mai putem să închidem ochii în fața unui fenomen care afectează zeci de mii de familii.”,
Inițiativa este prezentată și ca un apel la responsabilitate, în contextul impactului social generat de fenomenul jocurilor de noroc asupra comunităților locale.









































