Primăria Timișoara este la un pas de a începe șantierul pentru reabilitarea pasarelei Gelu.
Dominic Fritz anunță că mai mulți copaci mari, aflați pe malul Begăi, sunt mutați în această perioadă, pentru a nu fi afectați de lucrări.
„Mutăm 13 arbori mari de lângă Pasarela Gelu. În scurt timp începem șantierul pentru reabilitarea pasarelei și dacă arborii ar rămâne aici ar fi grav afectați. Echipele Horticultura Timișoara au relocat deja o parte din ei, în apropiere, tot pe malul Canalului Bega. Nu e o procedură ușoară, dar specialiștii de la Horticultura se vor îngriji ca acești copaci să se acomodeze în noile amplasamente. Fiecare copac este prețios pentru Timișoara verde”, a afirmat primarul Timișoarei.
Podul pietonal a fost construit acum mai bine de 70 de ani, în 1949, are o lungime de 46 de metri şi o lăţime de 2,20 metri și este într-o stare avansată de degradare, fiind afectată inclusiv structura sa de rezistență.
În urma reabilitării, podul va avea zonă pietonală, piste de biciclete şi zonă verde. Totodată, va fi iluminat arhitectural și va avea parapete de protecție.
Durata de execuție a lucrărilor va fi de șase luni, iar valoarea estimată a investiției se ridică la peste 2,6 milioane de euro, cu TVA inclus.