Consilier personal al primarului Timișoarei, Dominic Fritz, din noiembrie 2020, Rudolf Graf a renunțat la această funcție. Din 1 decembrie postul rămâne liber.
În 2 noiembrie 2020, primarul Timișoarei, Dominic Fritz anunța că unul dintre posturile de consilier personal va fi ocupat de Rudolf Graf. Marți, 29 noiembrie 2022, Graf a demisionat. Potrivit informațiilor de până la această oră, de acum fostul consilier personal, Rudolf Graf se va concentra pe alte proiecte, în afara țării.
Dominic Fritz anunța în noiembrie 2020 că:
„Rudolf Gräf a absolvit Universitatea Tehnica Graz (AU) și a co-fondat biroul Vitamin Architects in Timișoara. Este de profesie arhitect și consultant în domeniile urbanism și management al spațiului public. A fost vicepreședinte al Ordinului Arhitecților din România.
Proiectele pe care le-a coordonat, în Timișoara și în alte orașe din România, est sau vest europene, au revitalizat zone istorice sau cartiere defavorizate și au îmbunătățit viața comunităților și legăturile între oameni.
Rudolf Gräf a coordonat consultanța tehnică în cadrul proiectului româno-german GTZ pentru reabilitarea și revitalizarea cartierelor istorice din Timișoara. A fost implicat în elaborarea Masterplan Bega și a conceptului integrat de acțiuni pentru zona istorică Timișoara în baza cărora au fost, ulterior, realizate proiectele de pietonizare a zonei Cetate și pistele velo de pe malurile canalului Bega.
Timp de patru ani, între 2016 și 2019, a lucrat ca expert pentru dezvoltare urbană integrată al Societății Germane pentru cooperare internațională (GIZ) în cadrul primăriei Cernăuți, unde a contribuit la procesul de descentralizare și reformă administrativă, început în Ucraina, în 2014.
Locuiește, ca și mine, în Iosefin, este biciclist, practică sporturi de apă și de zăpadă în zona montană a Banatului și este pasionat de geopolitică.”
sursa foto: Facebook/Dominic Fritz