Oamenii din Moravița și Stamora Germană vor beneficia de un proiect de extindere a rețelei de gaz. Lucrările au început vineri în ambele localități.
„Atunci când a fost adus gazul în Moravița, din păcate, nu știu din ce motive, multe străzi centrale au rămas fără gaz. Proiectul nu a fost dus până la capăt, astfel oamenii au rămas fără sursa de încălzire. Eu mă bucur ca am reușit într-un an de zile să aduc acest proiect cu zero costuri, în localitatea noastră. Prin extinderea rețelei de gaz asigurăm confortul populației, posibilitățile de dezvoltare, condiții de viață mai bune. Cu ajutorul vostru, în 2023 vom finaliza multe proiecte gândite și concepute de mine”, a declarat primarul comunei Moravița, Răzvan Brăzdău.
Reprezentanții primării se adresează cetățenilor care locuiesc pe străzile enumerate, să elibereze tot ceea ce au pe domeniul public, pentru bunul mers al lucrărilor.
Astfel:
În Moravița străzile:
– de la Danela Andrei până la colț către familia Crețu și de la acest colț până la Ion Sebastian (Ioniță);
– de la Cristi Mîțu până la Nr.1;
– de la Stănescu Niculina până la Muller Mihai;
În Stamora Germană străzile:
– de la Chelba Gheorghe, pe lângă aleea gării până la Anchi Mihaela.
– de la aleea gării, prin spatele grădinilor până la Baciu Adrian;
– de la Boț, pe partea dreaptă până la Dani Mirabela Delia;
– de la Bogdan Dorel până la Stuparu Dănuț și de aici până la Dongo Arpad;
– de la Drăgan Cornel până la ferma domnului Contor.
Săpăturile se vor face cu miniexcavatoare, iar unde întâlnim beton, o să fie tăiat și refăcut.