Politica

Caravana #RomâniiMerităÎnSchengen a ajuns și la Timișoara

• Bookmarks: 5


Campaniei „RomâniiMerităÎnSchengen” a fost lansată de organizația PES activists România la începutul acestui an. Caravana inițiativei de informare a ajuns și la Timișoara. Oamenii au fost informați despre beneficiile pe care le are aderarea României la spațiul Schengen.

Inițiatorul campaniei este Victor Negrescu, europarlamentar PSD. Prin intermediul cărților poștale puse la dispoziție de către PES Activists Timiș cu sprijinul PSD Timiș, timisorenii au transmis mesaje de susținere a campaniei.

Cărțile poștale cu mesajele transmise de către cetățeni vor fi centralizate și depuse ulterior la Consiliul Uniunii Europene, cu scopul de a susține aderarea României la spațiul Schengen.

“Românii așteaptă de prea mult timp aderarea la spațiul Schengen. Respectăm toate cerințele tehnice iar contextul politic european și cel regional reprezintă argumente suplimentare pentru a adopta o astfel de decizie de îndată. Acest lucru ar facilita spre exemplu transportul de mărfuri și produse, conducând la un export mai mare și poate chiar scăderea prețurilor. Suplimentar românii ar fi în sfârșit tratați ca ceilalți cetățeni europeni iar sentimentul de apartenență la UE s-ar întări. Nu în ultimul rând situația din Ucraina ar trebui să convingă decidenții europeni de necesitatea rapidă a acestei decizii. Împreună cu PES activists România ne propunem să scoatem în evidență toate aceste argumente printr-o serie de acțiuni directe de promovare în toată Europa” a declarat la demaraea campaniei, eurodeputatul Victor Negrescu, coordonatorul național PES activists România.

5 recommended
comments icon0 comments
0 notes
76 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *