Căminul Cultural din Sânandrei este gazda unui spectacol de colinde tradiționale, care se va desfășura în data de 18 decembrie, de la ora 16:00.
Mai mulți artiști îndrăgiți vor urca pe scenă, ca să aducă astfel vestea nașterii Domnului: Mihai Dinu, Coralia Costea, Laura Ravas, Teofana Iacob, Dorinel Gavriluț Pîrvoni, Elisabeta Bosioc, Valentin Vădrariu și Roxana Rozovlean. Aceasta din urmă vine însoțită și de clasa sa de conto.
Obiceiurile de Crăciun ne sunt reamintite de elevii Școlii Gimnaziale Sânandrei.
Acompaniază Raul Baba, Sebastian Struța, Vass Hunor. Prezintă Daniela Crainic.