Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a transmis un mesaj de Ziua Culturii Române, în care a enumerat cele mai importante investiții din oraș în acest domeniu, din ultimii ani.
„Cultura trăiește cu spații vii și comunități în jurul lor. În ultimii 4 ani, am redeschis 4 cinematografe istorice, câte unul în fiecare an. Doar anul trecut au adunat peste 100.000 de spectatori. Un semn limpede că publicul e aici și că foamea de cultură e reală. Anul acesta deschidem vechiul turn de apă, transformat în centru cultural cu spații de expoziție și belvedere. În câteva zile depunem proiectul pentru finanțare europeană pentru Multiplexity – un muzeu care va îmbina tehnologia, arta și experimentul, la fostul depou de tramvaie”, a afirmat edilul-șef.
Primarul Timișoarei a mai amintit faptul că se continuă procesul de transformare al Sinagogii din Fabric într-un hub educațional cu bibliotecă publică. De asemenea, se lucrează la Muzeul Interactiv al Copiilor, un spațiu dedicat celor mai tineri exploratori ai orașului, în Bastion. Mai mult, în atelierele și cantina fostului Liceu de Arhitectură, de lângă Parcul Botanic, este amenajat un complex educativ și cultural: Atelierele Creative Mincu.
„Azi e Ziua Culturii Române. Cu cât mai mulți îndrăgostiți de cultură și comunitate”, a precizat Dominic Fritz.








































