Programul, organizat în parteneriat cu SIMULTAN Festival, include tururi ghidate, activități de mediere culturală și discuții cu artiști și curatori. Printre participanți se numără: Raluca Oancea, Cristian Nae, Andrei Mateescu, Raluca Paraschiv, Matei Bejenaru, Mirela Stoeac-Vlăduți și Diana Marincu. Dezbaterea va fi moderată de Ileana Pintilie și Liliana Mercioiu-Popa.
Expoziția propune o reflecție asupra relației dintre om și natură, prin lucrări de bio-artă, instalații imersive, intervenții eco-activiste și tehnologii precum realitatea virtuală. Publicul este invitat să descopere atât genealogii ecologice ale artei românești, cât și perspective contemporane asupra modului de a locui pământul, bazat pe grijă și coexistență.
În cadrul proiectului expun artiști români și internaționali, între care: Dan Acostioaei, Geta Brătescu, Dan Perjovschi, Irina Botea Bucan, Constantin Flondor, Josépha Blanchet, Eglė Budvytytė, Andreea David, Michael Höpfner, Aurora Király și mulți alții.
„Nature after Nature” este un proiect cultural co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional și de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, cu sprijinul mai multor parteneri instituționali și asociații culturale din țară și din străinătate.