Timișorenii sunt invitați să participe la un workshop gratuit de dans contemporan.
Atelierul are loc în cadrul Festivalului Euroregional de Teatru din Timișoara – TESZT, organizat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” în perioada 21 – 28 mai.
„Ca și la edițiile trecute, festivalul oferă un atelier de arte performative cu participare gratuită, de data aceasta workshopul de dans contemporan susținut de trupa Szene 2Wei și coregraful William Sanchez H. din Germania – marți, 23 mai. Participarea este gratuită și este deschisă tuturor persoanelor interesate de dansul contemporan, profesioniști sau nu”, a informat Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”.
Înscrierile se pot face la adresa teszt2023@tm-t.ro până pe data de 20 mai.
În cadrul Festivalul Euroregional de Teatru din Timişoara – TESZT vor avea loc 31 de reprezentații de teatru indoor și outdoor prezentate de companii românești și străine. De asemenea, sunt pregătite și evenimente conexe, precum workshopuri și expoziții, într-o ediție care face parte din programul oficial Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023.