Bărbatul care în această vară a intrat într-un apartament din zona Șagului și a ucis o bătrână a fost trimis în judecată pentru omor calificat și tâlhărie calificată, anunță Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
„În fapt, s-a reținut că în data de 15.08.2023, în intervalul orar 15:20 – 18:00, inculpatul D.T. a pătruns fără drept și fără consimțământul victimei D.E.L., în interiorul apartamentului acesteia, situat în mun. Timișoara, jud. Timiș, cu scopul de a sustrage bunuri și valori, unde a exercitat acțiuni repetate de lovire a victimei cu sau de corpuri/planuri dure, inclusiv prin lovirea cu o cărămidă la nivelul capului și cu un cuțit la nivelul toracelui stâng, provocându-i acesteia multiple leziuni traumatice (traumatism cranio-facial, traumatism toracic, tumefacții, fracturi falange), leziuni care au condus ulterior la decesul acesteia la aceeași dată, iar în aceleași condiții de loc și de timp, inculpatul a realizat acțiuni de scotocire prin apartament, de unde a sustras mai multe bunuri și sume de bani, ce aparțineau victimei”, a informat instituția.
Bărbatul se află în arest preventiv din momentul comiterii crimei care a șocat Timișoara în luna august.
Dosarul a fost trimis spre soluționare Tribunalului Timiș.