• Recente
  • În tendințe
Nebunie în trafic! O intersecție de la intrarea în Timișoara, închisă două zile

Lucrări la drumuri în această lună. Vor fi restricții de circulație la Timișoara

lun 7:05
Șantierele Aquatim din Timișoara, iar în vizorul autorităților. Ruben Lațcău: „unde nu se schimbă ritmul, vom merge mai departe cu măsuri ferme”

mar 3:01
Târgurile de animale rămân, momentan, închise la Arad

Focarele de pestă porcină din Timiș, stinse

mar 2:32
Tratamente moderne de recuperare balneo, la Timișoara.

În 3 săptămâni vine primul lot de aparatură medicală pentru noua Clinică de Balneologie

mar 2:12
De 14 ani, Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara provoacă scriitorii și cititorii

mar 1:59
Sute de muncitori, zilnic, pe Centura Sud a Timișoarei. Se lucrează la foc continuu

Se discută contruirea unui drum nou între centura de Sud și centura de Vest din Timișoara. Primăria și CNAIR lucrează împreună

mar 12:48
„Drumuri ale vieții” în expoziție, la Timișoara

mar 12:18
Containere de mari dimensiuni pentru colectarea hainelor uzate, la Timișoara

Peste 20 de tone de haine uzate, colectate și reciclate la Timișoara

mar 11:54
A decolat primul avion pe ruta Timișoara – Dubai, operat de compania Animawings FOTO

mar 11:49
Niciun rezultat
Vezi toate rezultatele
marți, octombrie 7, 2025
12 °c
Timisoara
SAVED POSTS
Editia de Timis

INFORMAȚII ÎN TIMP REAL

  • Eveniment
    Incident scandalos la Timișoara! Un vatman a fost pălmuit de un călător

    Controale rutiere „în cascadă”, pe DN 6, în vestul țării

    Animale sălbatice, ținute în captivitate! Polițiștii din Făget, percheziții la braconieri FOTO

    Patru mașini, implicate într-un accident lângă Iulius Mall, la Timișoara FOTO

    I-a înșelat pe cei mai neajutorați și acum e după gratii! Un bărbat din Timișoara pretindea că îi ajută pe vârstnici, dar fugea cu banii lor

    Combustibil furat, arme și țigări de contrabandă – toate găsite la doi minori din Timiș

    Inconștiență la volan! O șoferință a fost filmată pe contrasens, pe A1

    Recidivist reținut la Sânmihaiu Român: prins băut la volan și fără permis

  • Administrație
    Șantierele Aquatim din Timișoara, iar în vizorul autorităților. Ruben Lațcău: „unde nu se schimbă ritmul, vom merge mai departe cu măsuri ferme”

    Șantierele Aquatim din Timișoara, iar în vizorul autorităților. Ruben Lațcău: „unde nu se schimbă ritmul, vom merge mai departe cu măsuri ferme”

    Sute de muncitori, zilnic, pe Centura Sud a Timișoarei. Se lucrează la foc continuu

    Se discută contruirea unui drum nou între centura de Sud și centura de Vest din Timișoara. Primăria și CNAIR lucrează împreună

    Containere de mari dimensiuni pentru colectarea hainelor uzate, la Timișoara

    Peste 20 de tone de haine uzate, colectate și reciclate la Timișoara

    Alfred Simonis: 90 de milioane de euro pentru cel mai important proiect de infrastructură rutieră din estul județului

    Două construcții ilegale din Complexul Studențesc, desființate de Primăria Timișoara FOTO

    Primăria Timișoara cere reexaminarea unei modificări cadastrale în cazul restaurantului Dinar

    Dominic Fritz, singurul primar din România selectat în Inițiativa Bloomberg LSE pentru Leadership în Orașele Europene

  • Politică
  • Sănătate
  • Economic
  • Divertisment
    Din Timișoara până în Otelec, direct pe Bega

    Ediție extinsă a Târgului de Crăciun din Timișoara, în acest an

    Zeci de artiști urcă pe scena din Parcul Rozelor, la Ruga Timișoarei

    30.000 de participanți la CODRU Festival, în prima zi FOTO

    Descoperiți Timișul la Festivalul „Codru”

    Începe CODRU Festival! Goran Bregović, Akua Naru, Trio Mandili, Subcarpați, Irina Rimes, și alți zeci de artiști vin la Timișoara

  • Social
    Primăria Timișoara, sprijin pentru persoanele fără adăpost, mai ales în sezonul rece

    Fără contracte de salubrizare, dar cu pretenții de curățenie. Sute de timișoreni amendați

    Cartierul Modern din Timișoara prinde viață: dans, prietenie și petrecere în stradă

    144 de cerșetori și oameni ai străzii adunați de polițiștii locali de pe străzile Timișoarei

    Plafonarea adaosului comercial, prelungită cu încă 6 luni

    Din adăpost spre inima ta – dă-le șansa la o viață mai bună. Târg de adopții la Timișoara

Ediția de Seară

Ediția de Timiș
Acasă Administrație

Lucrări la drumuri în această lună. Vor fi restricții de circulație la Timișoara

de M. P.
noiembrie 6, 2023 ◦ 7:05 pm
in Diverse
0
A A
0
Nebunie în trafic! O intersecție de la intrarea în Timișoara, închisă două zile
Distribuie

Anunț important pentru șoferi! Primăria Timișoara informează că vor avea loc o serie de lucrări la drumuri în această lună. Așadar, vor fi restricții de circulație pe străzile Ion Vidu, Bela Bartok și Calea Bogdăneștilor.

„În luna noiembrie, Primăria Timișoara intensifică lucrările de asfaltare pe Bulevardul Bogdăneștilor, în vederea reabilitării liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale. Pentru realizarea lucrării, circulația în zonă se închide în perioada 8 noiembrie – 30 noiembrie. Astfel, circulația rutieră va fi închisă pe o lungime de 60 de m pe strada Grigore Alexandrescu și 15 m pe strada Ion Rațiu, înainte de intersecția cu Bogdăneștilor. De asemenea, se închide circulația pe Calea Bogdăneștilor, pe tronsonul dintre strada Grigore Alexandrescu și strada Dunărea, în vederea finalizării lucrărilor aferente Proiectului Tehnic și încadrării în termenele stabilite”, a transmis instituția.

De asemenea, circulația vehiculelor mici, sub 2,7 tone, va fi direcționată pe străzile Moise Doboșan și Mircea Cel Bătrân, cu ieșire pe Bulevardul Cetății, respectiv pe strada Macilor, în timp ce vehiculele de tonaj mare, de peste 2,7 tone, vor fi direcționate către Bulevardul Cetății, respectiv Bulevardul Circumvalațiunii.

Totodată, se vor închide temporar străzile Béla Bartók și Ion Vidu, în perioada 9 noiembrie – 11 noiembrie, în intervalele orare 09.00 – 15.00 și 19.00 – 06.00.

„Închiderea circulației rutiere a fost solicitată de Universitatea Politehnica din Timișoara, în vederea modernizării, extinderii și echipării infrastructurii educaționale a Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului. Recomandăm șoferilor să folosească rute alternative pe perioada desfășurării lucrărilor în zonele menționate”, a informat Primăria Timișoara.

S-ar putea să te intereseze și

Focarele de pestă porcină din Timiș, stinse

Atenție, șoferi! Închideri de circulație rutieră la Timișoara

Etichete: Primăria Timișoaratimisoara
Articolul anterior

Avansează lucrările pe lotul 2 al drumului care leagă Timișoara de autostradă, prin Dumbrăvița și Giarmata

Articolul următor

10.000 de copaci, plantați în comuna Otelec, în weekend

Știri Similare

Două construcții ilegale din Complexul Studențesc, desființate de Primăria Timișoara FOTO
Administrație

Primăria Timișoara cere reexaminarea unei modificări cadastrale în cazul restaurantului Dinar

octombrie 6, 2025
30
Timișoara și Budapesta își consolidează parteneriatul la „Cities Summit” FOTO

septembrie 29, 2025
14
Doi adulți și o fetiță de doi ani, răniți în urma unui accident într-o intersecție din Timișoara
Eveniment

septembrie 27, 2025
59
Nouă incidente electorale în județul Timiș
Administrație

Alegeri parlamentare în Republica Moldova, duminică! Două secții deschise la Timișoara

septembrie 27, 2025
5
Locuri de parcare din centrul orașului, rezervate temporar cu ocazia evenimentului „Timișoara Cities Summit”
Administrație

Locuri de parcare din centrul orașului, rezervate temporar cu ocazia evenimentului „Timișoara Cities Summit”

septembrie 26, 2025
15
Primarul Dominic Fritz a primit vizita unei delegații economice din Brazilia FOTO
Administrație

Primarul Dominic Fritz a primit vizita unei delegații economice din Brazilia FOTO

septembrie 26, 2025
9
Dominic Fritz: Nicușor Dan a acceptat invitația de a participa săptămâna viitoare la Timișoara Cities Summit

102
Articolul următor
10.000 de copaci, plantați în comuna Otelec, în weekend

10.000 de copaci, plantați în comuna Otelec, în weekend

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sunt de acord cu termenii și condițiile de utilizare și cuPolitica de confidențialitate.

  • În tendințe
  • Comentarii
  • Recente
Două construcții ilegale din Complexul Studențesc, desființate de Primăria Timișoara FOTO

Primăria Timișoara cere reexaminarea unei modificări cadastrale în cazul restaurantului Dinar

octombrie 6, 2025
Târgurile de animale rămân, momentan, închise la Arad

Focarele de pestă porcină din Timiș, stinse

octombrie 7, 2025
Incident scandalos la Timișoara! Un vatman a fost pălmuit de un călător

Incident scandalos la Timișoara! Un vatman a fost pălmuit de un călător

octombrie 7, 2025
Dominic Fritz, singurul primar din România selectat în Inițiativa Bloomberg LSE pentru Leadership în Orașele Europene

Dominic Fritz, singurul primar din România selectat în Inițiativa Bloomberg LSE pentru Leadership în Orașele Europene

octombrie 6, 2025
Șantierele Aquatim din Timișoara, iar în vizorul autorităților. Ruben Lațcău: „unde nu se schimbă ritmul, vom merge mai departe cu măsuri ferme”

Șantierele Aquatim din Timișoara, iar în vizorul autorităților. Ruben Lațcău: „unde nu se schimbă ritmul, vom merge mai departe cu măsuri ferme”

octombrie 7, 2025
Târgurile de animale rămân, momentan, închise la Arad

Focarele de pestă porcină din Timiș, stinse

octombrie 7, 2025
Tratamente moderne de recuperare balneo, la Timișoara.

În 3 săptămâni vine primul lot de aparatură medicală pentru noua Clinică de Balneologie

octombrie 7, 2025
De 14 ani, Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara provoacă scriitorii și cititorii

De 14 ani, Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara provoacă scriitorii și cititorii

octombrie 7, 2025
Editia de Timis

Ediția de Timiș / Informații în timp real

Vezi cele mai recente știri

  • Nominalizat la Sectiunea Reabilitare si Restaurare - CINEMA STUDIO, Timişoara
Autori Adina Szitar, Dan Munteanu, Bogdan Raț, Ștefana Bădescu, Dan Damian, Andreea Leș, Roland Rigler, Anamaria Goie / Atelier 21 #timisoara #timis #romania #cinema
  • Premiul Nobel 2025 în Medicină a fost adjudecat
#timisoara #timis #romania #nobel #medicina #premium
  • La Timișoara vă puteți face prieteni pe viață
#timisoara #timis #romania #pet
  • Razie în cartierele Plopi și Kuncz din Timișoara. S-a lăsat cu amenzi și permise suspendate
  • Județul Timiș are un nou prefect. Cornelia Elena Micicoi a depui jurământul.
  • Cea mai modernă bibliotecă județeană din țară prinde contur, la Timișoara
#biblioteca #timisoara #timis #romania #books #read

© Ediția de Timiș - Toate drepturile rezervate

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password?

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In

Add New Playlist

Niciun rezultat
Vezi toate rezultatele
  • Știri
  • Eveniment
  • Administrație
  • Politică
  • Sănătate
  • Economic
  • Divertisment
  • Social
  • Cultură
  • Educație
  • Internațional
  • Mediu
  • Sport
  • Turism
  • Ediția de seară