În cadrul rubricii „Picătura de istorie”, Aquatim a oferit informații interesante despre primele finanțări europene atrase.
„Eforturile Aquatim de a atrage finanţări din Fondul de Coeziune, pentru a susţine dezvoltarea sistemelor de apă şi de canalizare din judeţ, s-au concretizat la începutul anului 2011. Uniunea Europeană a aprobat cererea de finanţare a proiectului de investiţii din Fondul de Coeziune în luna ianuarie, iar în luna februarie, la Bucureşti, reprezentanţii societăţii Aquatim, ai Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Timiș și ai Ministerului Mediului și Pădurilor au semnat contractul de finanțare”, a informat Aquatim.
Potrivit reprezentanților instituției, Uniunea Europeană a asigurat 74% din valoarea totală a proiectului, aceasta fiind o finanțare nerambursabilă, iar cofinanțarea investițiilor s-a realizat astfel: Aquatim a contribuit cu 13,04%, bugetul de stat cu 11,3% și autoritățile locale, respectiv Consiliul Județean Timiș și Consiliul Local Timișoara, cu 1,73%.





































