Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara are de astăzi un „agent” nou! Îl cheamă Dax și poate distinge până la 7 miliarde de mirosuri, spun reprezentanții aerogării.
„Dorim să vă facem cunoștință cu DAX, un cățel devotat și foarte prietenos, care se află în „internship„ la detașamentul canin de la Serviciului Vamal din cadrul Aeroportului Internațional Timișoara”, au scris reprezentanții aeroportului pe pagina oficială de Facebook.
Deși are o vârstă fragedă, Dax are un miros extrem de fin, așa că nu are rost să o luați la fugă, de Dax nu se ascunde nimeni.
„Deși e foarte tânăr, plin de aptitudini, are și un miros FOARTE FIN! După sute de ore de antrenament el ar putea ajunge la performanța de a distinge 7 miliarde de mirosuri. Tare, nu? Daca il veți observa prin aerogara, n-ar trebui s-aveți motive de panică, el doar își face rondul obișnuit din orele sale de muncă. Noi vă sfătuim să fiți foarte atenți la tot ce vă puneți în bagaje. „Prafurile pentru mama-mare” să rămână doar subiect de film, iar pastilele, ar fi indicat să fie pentru rău de înălțime”, mai scriu reprezentanții aeroportului.
sursa foto: Facebook/Aeroport Internațional Timișoara