În centrul Timișoarei a apărut o atracție inedită în cadrul târgului de Crăciun.
Este vorba de o roată panoramică, care a fost montată în Piața Victoriei. Pregătirile pentru târgul de Crăciun sunt pe ultima sută de metri, având în vedere că deschiderea oficială va fi peste doar câteva zile.
Mai precis, evenimentul va fi inaugurat duminică, 27 noiembrie, la ora 17.30. Tot atunci vor fi aprinse și luminițele de sărbătoare. Gazdă, pe scena din Piața Victoriei vor fi timișorenii de la TM Groove.
„În târg vor fi prezenți comercianți cu produse alimentare și nealimentare, dar și dintre cei care aduc elemente inedite de divertisment: roată panoramică, patinoar, fotobooth, carusel… De asemenea, în acest an, Moș Crăciun va veni cu trenuleț și va avea o căsuță, cu ateliere creative de felicitări, decorat turtă dulce, pictură pe ceramică”, a informat Primăria Timișoara.