Poliția Locală Timișoara informează că, în cursul zilei de vineri, unele servicii electronice nu vor funcționa.
„Astăzi, 10 noiembrie, în intervalul orar 13.30 – 17.00, din cauza unor lucrări de mentenanță la serverul instituției nu vor funcționa activitățile de întocmire electronică la sediul instituției a proceselor verbale de constatare a contravenției ca urmare a aplicării colantelor/invitații, plata cu cardul a proceselor verbale”, a transmis instituția.
Prin urmare, în cazul persoanelor care au fost invitate la sediul Poliției Locale pentru astfel de situații, termenul la care se pot prezenta se va prelungi până luni, 13 noiembrie.