La Filarmonica din Timișoara se pregătea un concert al maneliștilor Jador și Aza Dau Moda, dar în urma unui scandal acesta a fost anulat. Directorul interimar, Ovidiu Andriș, a declarat presei că anunțatul concert nu va mai avea loc.
În schimb, pe scenă a urcat primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Acesta a cântat “Azi, la noi cântă tot natul”, în cadrul spectacolului organizat de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara în ziua de Florii.
“Azi, la noi cântă tot natul”, spectacolul organizat de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara în ziua de Florii, l-a adus pe scenă pe primarul Dominic Fritz care a surprins publicul cântând Imnul Banatului. De altfel, spectatorii nu s-au așteptat să vadă pe scenă interpretând cu orchestra Ansamblului Timișul condusă de Deian Galetin, artiști din zona teatrului, operei, sportului, televiziunii sau muzicii pop, făcând dovada faptului că în fiecare dintre noi stă o mică vedetă populară”, susțin reprezentanții TVR.