Investiție importantă la o unitate de învățământ din Timișoara.
Primăria anunță că a fost semnat contractul de execuție pentru lucrările de refacere la acoperișul clădirii din Piața Romanilor, nr. 13, unde funcționează Liceul Teoretic „William Shakespeare”.
„Clădirea necesită reparații ale acoperișului care prezintă degradări din cauza vechimii materialelor. Aceste degradări au dus la infiltrații și la degradarea clădirii. Imobilul de pe str. Romanilor nr. 13 este monument istoric. Vor fi realizate toate lucrările necesare de refacere a integrității și funcționalității sistemelor de acoperire – astereală și învelitoare și a sistemele de colectare și evacuare a apelor pluviale – jgheaburi, și burlane. Scopul final este oprirea degradării clădirii”, a informat Primăria Timișoara.
Pentru acest obiectiv, primăria a obținut finanțare prin programul „Timbrul Monumentelor Istorice”, Subprogramul acțiuni tematice „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii”.
Durata contractului este de patru luni, iar valoarea lucrărilor se ridică la aproape 380.000 lei, fără TVA. Executant este firma Restaurotim Construct SRL.