După elevi, a venit rândul profesorilor să intre în focul examenelor. Marți, Ministerul Educației a făcut publice primele rezultate obținute de cadrele didactice la examenul de definitivat.
Inspectoratul Școlar Timiș transmite că promovabilitatea este de 59,96%. La proba scrisă s-au înscris 461 de candidați din județul Timiș, dintre care 446 au fost admiși. Însă s-au prezentat la examen 434, iar 13 s-au retras în timp ce susțineau proba scrisă. Prin urmare, au fost evaluate lucrările a 421 de profesori, 252 dintre aceștia obținând note de promovare, între 8 și 10.
La nivelul județului Timiș au fost înregistrate și patru note de zece, două fiind obținute la disciplina Educație fizică și sport, una la Religie ortodoxă și alta la Coregrafie. Primele rezultatele obținute de profesorii din județul Timiș la examenul de definitivat pot fi consultate AICI!
Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar. Proba scrisă este parte constitutivă a examenului, nota obținută la această probă având o pondere de 70% în calculul mediei finale. Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele examenului, inclusiv proba scrisă.
Candidații pot depune contestații la centrele de examen marți, 15 iulie, până la ora 20:00, și miercuri, 16 iulie, până la ora 12:00. Contestațiile pot fi transmise și prin e-mail, utilizându-se adresele de poștă electronică afișate în centrele de examen în ziua susținerii probei scrise.
Rezultatele finale se afișează în centrele de examen și pe pagina web dedicată în data de 21 iulie și vor fi validate prin ordin de ministru în perioada 24 iulie – 14 august.