Una dintre școlile de elită din Timișoara se află în reabilitare.
Este vorba de Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”, unde a fost reparat podul și urmează reabilitarea termică a fațadei. Dominic Fritz a decis să viziteze, marți, unitatea de învățământ.
„Vizită pe șantier și întâlnire cu elevii de-a VIII-a de la Carmen Sylva care sunt în focul examenelor de Evaluare Națională. La Liceul Carmen Sylva am început din martie lucrările și le accelerăm pe timpul vacanței de vară. După termoizolarea podului, urmează reabilitarea termică a fațadei. Bineînțeles, lucrările nu vor afecta aspectul arhitectural al clădirii. Mulți din elevii cu care am vorbit vor să își continue studiile la Pedagogic, și astfel se vor bucura și ei de confortul pe care noile investiții pe care le facem, le aduc în clase”, a afirmat edilul-șef.
Și Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” va beneficia de finanțare europeană în vederea modernizării sălilor de clasă.
„Dispar băncile și catedrele degradate, cumpărăm mobilier ergonomic și modernizăm laboratoarele cu echipamente digitale”, a detaliat primarul Timișoarei.