Este prima intervenție de anvergură de la construcția campusului, infrastructura fiind acum adaptată cerințelor secolului XXI.
Lucrările aflate în plină desfășurare includ termoizolarea completă a fațadelor și a acoperișurilor pentru o eficiență energetică sporită, dar și modernizarea integrală a sistemelor de utilități. Se refac instalațiile electrice, sanitare și de canalizare, se înlocuiește tâmplăria veche și, un punct cheie al proiectului, se construiește un punct termic nou care va deservi unitar întregul campus, asigurând apă caldă și căldură în parametri optimi.
„Aici vorbim în primul rând de învățământ profesional și dual. Pentru că avem nevoie în Timișoara nu doar de școli bune în centru, ci avem nevoie și de școli tehnice care să plătească meseriași pentru meserile prezentului, dar și pentru ale viitorului, pentru că acești oameni să poată să rămână în România și să producă pentru economia din Timișoara și din România. Tocmai de asta Primăria Timișoara investește în acest campus dual.
Este unul dintre multele proiecte pe care le avem de investiți în școli, prin care vrem, de fapt, să creăm o infrastructură modernă la nivel înalt, care să dea o șansă mai bună la viață copilor Timișoarei și a județului Timiș.”,
a precizat viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău.
Miza acestei investiții depășește simpla renovare a unor pereți. Administrația locală urmărește crearea unui pol de excelență pentru învățământul profesional și dual. Obiectivul este clar: Timișoara are nevoie de specialiști calificați care să alimenteze economia locală și națională. Prin modernizarea atelierelor și a spațiilor de cazare, liceul devine atractiv nu doar pentru tinerii din oraș, ci pentru întreaga regiune.
Investiția în acest campus dual este un semnal că școlile tehnice nu mai sunt „rudele sărace” ale liceelor teoretice din centru. Infrastructura modernă le oferă elevilor o șansă reală la o viață mai bună și o carieră solidă aici, în România, stopând exodul forței de muncă calificate. Performanța în meserii tehnice începe cu un mediu de învățare care inspiră respect și profesionalism.
Proiectul de la „Henri Coandă” face parte dintr-un plan mai larg al Primăriei Timișoara de a reabilita infrastructura școlară din toate cartierele. Prioritizarea învățământului dual vine ca un răspuns direct la nevoile pieței muncii, unde cererea de meseriași pentru tehnologiile prezentului și viitorului este într-o creștere continuă.
Odată finalizate, lucrările vor oferi celor 600 de elevi și cadrelor didactice un spațiu de lucru sigur, cald și dotat corespunzător, transformând liceul într-un model de urmat pentru educația tehnică din vestul țării.



































