Afganul care și-a ucis un conațional în zona Gării de Nord Timişoara, în luna aprilie, a fost prins noaptea trecută pe aeroportul din Atena.
Anunțul a fost făcut la Timișoara de ministrul de Interne, Lucian Bode, care a precizat că acum urmează demersurile pentru escortarea lui în România pentru a răspunde legal faţă de fapta comisă.
“În urma cooperării poliţieneşti internaţionale, seara trecută a fost reţinut în Grecia un cetăţean afgan care a comis omorul din Gara de Nord Timişoara. Urmează procedura de predare a acestuia, după care vom trimite escorta în Grecia. A fost prins pe aeroportul din Atena”, a anunţat Lucian Bode.
Ministrul a adăugat că va cere o anchetă pentru a vedea traseul pe unde a părăsit ţara migrantul afgan şi în ce condiţii a plecat din România.
Tribunalul Timiş a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, în lipsă, pe numele cetăţeanului afgan care a omorât un compatriot şi pe altul l-a înjunghiat.
Pe 19 aprilie, bărbatul se afla împreună cu alți trei migranți pe bulevardul Republicii din Timișoara. El l-a înjunghiat mortal cu cuțitul pe un alt afgan și a rănit încă unul.
Sursa: Radiotimisoara.ro