Acumularea de cantități semnificative de zăpadă, gerul din ultimele zile și formarea de țurțuri care pot pune în pericol siguranța cetățenilor sunt în atenția polițiștilor locali din Timișoara.
Oamenii legii avertizează că persoanele fizice și juridice au obligația să îndepărteze zăpada şi gheaţa de pe trotuarele din dreptul imobilelor în care locuiesc. Nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice și de la 1.500 lei la 2.500 lei pentru persoanele juridice.
Totodată, în caz de pericol iminent de cădere a zăpezii sau gheții, respectiv țurțurilor, de pe clădirile pe care le dețin sub orice formă legală, persoanele fizice și juridice au obligația să ia masuri de îndepărtare a acestora, precum și de marcare și asigurare corespunzătoare a perimetrului expus, dar și să presare materiale antiderapante pe trotuare, în fața imobilelor în caz de polei. Nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amendă de la 1.500 lei la 2.500 lei.
„Polițiștii locali au efectuat verificări în teren fiind aplicate până acum 48 de sancțiuni cu avertisment pentru necurățarea gheții și zăpezii și 70 somații pentru punerea în vedere a luării măsurilor de îndepărtare a zăpezii sau gheții de pe trotuare. Poliția Locală Timișoara face apel către cetăţeni și reprezentanți ai societăților comerciale și instituțiilor să dea dovadă de simţ civic şi să respecte obligaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, principalul scop al acțiunilor fiind siguranța cetățenilor orașului”, a informat Poliția Locală Timișoara.





































