Pompierii lugojeni au intervenit la primele ore ale dimineții pentru stingerea unui incendiu, pe strada Timișorii din oraș. Cinci mașini s-au făcut scrum într-o parcare.
„în jurul orei 05:50, pompierii militari lugojeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de autoturisme, într-o parcare, pe Strada Timișorii din Municipiul Lugoj.
La fața locului s-au deplasat de urgență 12 pompieri cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
În urma incendiului, au fost afectate 4 autoturisme și o autoutilitară. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.
În acest moment, incendiul este lichidat, pompierii reușind să limiteze extinderea acestuia și la celelalte autoturisme.
În continuare, o echipă formată din pompieri și polițiști, fac cercetări la fața locului pentru a stabili cauza probabilă care a dus la producerea incendiului.”, transmit reprezentanții ISU Timiș.
sursa foto: arhivă