Un bărbat în vârstă de 54 de ani a fost reținut, joi, după ce a condus fără permis pe străzile din Timișoara și le-a comunicat polițiștilor date de identificare false.
„Având în vedere faptul că, la nivelul Serviciului Rutier Timiș au fost înregistrate mai multe sesizări cu privire la o persoană care conduce autovehicule în municipiul Timișoara fără a deține permis de conducere, în data de 12 martie 2026, poliţiştii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au depistat pe strada Gheorghe Doja din Timișoara, un autoturism la volanul căruia a fost identificat un bărbat, de 54 de ani, care a declarat că nu are asupra sa documente de identitate, comunicând echipajului de poliție date de identificare false. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române s-a stabilit că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat, ca urmare a conducerii unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice”, a informat Poliția Timiș.
Așadar, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului cercetat pentru pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat și fals intelectual. Bărbatul a fost introdus în arestul poliției.





































