Începând cu anul 2024, grupul format din trei femei și trei bărbați a pus bazele unei rețele de distribuție a așa-numitelor „legale” sau substanțe psihoactive. Aceștia comercializau resturi vegetale impregnate cu un amestec toxic de canabinoizi sintetici, substanțe recunoscute pentru efectele lor imprevizibile și agresive asupra sistemului nervos.
Potrivit procurorilor, unul dintre liderii rețelei, deși major, a cooptat doi minori, de 13 și 15 ani, pentru a distribui drogurile către clienți, sperând că vârsta fragedă a acestora îi va ține departe de radarul poliției.
Tranzacțiile aveau loc preponderent în zona Gării de Nord, un loc tranzitat zilnic de mii de oameni. O singură doză de produs psihoactiv era vândută cu sume cuprinse între 150 și 500 de lei, în funcție de cantitate și de client.
Marți, 31 martie 2026, forțele de ordine au descins la 5 adrese din Timișoara. Pe parcursul monitorizării rețelei, anchetatorii au reușit să scoată de pe piață aproximativ 60 de doze gata de vânzare.
Suspecții au fost ridicați și conduși la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara pentru audieri, unde vor trebui să explice nu doar proveniența drogurilor, ci și motivul pentru care au ales să distrugă viitorul unor copii folosindu-i pe post de cărăuși de substanțe interzise.







































