Un student în vârstă de 24 de ani a vrut să-și pună capăt zilelor, miercuri dimineață. Cu o lumânare în mână, tânărul a intenționat să se arunce în Bega de pe podul cu lacăte din Timișoara. Noroc cu polițiștii locali care l-au convins să renunțe la gest.
„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, aflați în patrulare în această dimineață, în jurul orei 8.00, pe Bdul Vasile Pârvan, au fost atenționați de un cetățean că pe podul cu lacăte din zona Parcului Copiilor se află un tânăr care pare că vrea să se arunce. Imediat s-au deplasat la fața locului unde au găsit pe partea exterioară a podului un tânăr care avea în mână o lumânare și se afla într-o poziție care îi punea în pericol viața. Polițiștii locali au stat de vorbă cu el, aflând că are 24 de ani, este student și s-a plâns că nu este înțeles de cei din jur, nu își găsește drumul în viață. După aproximativ o oră acesta a fost convins că este mai bine să coboare de pe balustrada podului, a fost preluat și adus la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara, unde s-a luat legătura și cu familia”, a informat Poliția Locală Timișoara.
Tânărul a fost preluat de o ambulanță și transportat la Clinica de Psihiatrie de pe Str. I. Văcărescu pentru a fi evaluat, fiind totodată anunțată și Secția 1 Poliție despre incident.