O adolescentă de 15 ani, din Timișoara, a dispărut în această dimineață. Potrivit autorităților, ar fi plecat de acasă spre școală, în jurul orei 07.30, dar nu a mai ajuns la unitatea de învățământ.
Polițiștii din Timiș cer sprijinul populației pentru găsirea unei adolescente de 15 ani, din Timișoara, care a fost dată dispărută.
„În data de 13 decembrie 2022, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiș au fost sesizați cu privire la faptul că, în data de 12.12.2022, în jurul orei 07:30, Tofan Stefania Claudia ar fi plecat de la domiciliu spre școală, iar până în prezent nu a mai revenit la locuința sa.
Semnalmente: înălțime 1,60 de metri, 47 de kilograme, păr lung șaten, ten măsliniu, ochi căprui.
Îmbrăcăminte: pantaloni de culoare portocaliu, blăniță neagră cu glugă, ghete sport.
Oricine poate oferi detalii cu privire la persoana dispărută este rugat să apeleze Serviciul de Urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.