Mai multe firme de ridesharing din zona de vest a țării sunt cercetate pentru evaziune fiscală. Așadar, miercuri, au fost realizate nouă percheziții în locații din Timișoara, precum și în localități din județele Timiș, Arad și Caraș-Severin, la domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada ianuarie 2023 – aprilie 2025, a unor infracțiuni de evaziune fiscală, de către mai multe societăți comerciale și reprezentanți ai acestora, în legătură cu activitatea de transport alternativ de persoane”, a transmis DNA.
În cauză procurorii beneficiază de sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile “Glad Voievod” Timișoara și Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Deva.