Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT Timișoara, au documentat activitatea infracțională a doi bărbați, cercetați pentru trafic de droguri de mare risc, efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, respectiv deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu.
„Din probatoriul administrat a reieșit că, în luna octombrie 2024, persoanele ar fi procurat de pe darknet diferite tipuri de droguri de mare risc și produse cu efect psihoactiv în scopul comercializării către alți dealeri. Substanțele interzise ar fi fost vândute în cantități de 50 – 100 de grame, cu 100 de lei pentru un gram. Astfel, pe parcursul lunii octombrie 2024, unul dintre bărbați ar fi comercializat cantități de MDMBINACA (substanță cu efect psihoactiv) și Mdmb-4en-PINACA (drog de mare risc) cu 5.000 de lei la fiecare tranzacție. Substanțele interzise au fost indisponibilizate pe parcursul urmăririi penale”, a informat Poliția Timiș.
Joi, procurorii DIICOT Timișoara au dispus reținerea persoanelor cercetate. La aceeași dată, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara.








































