Un grav accident de circulație a avut loc, vineri, pe un drum din vestul țării. În urma impactului dintre trei autovehicule, un bărbat a murit pe loc, pe DN 79, în apropierea localității arădene Șimand.
ISU Arad a intervenit cu forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Ineu cu o autospecială de descarcerare și autospeciala de transport personal și victime multiple. De asemenea, la locul evenimentului au fost alocate 3trei ambulanțe SAJ și două elicoptere SMURD.
„În urma accidentului, în care au fost implicate șase persoane, au rezultat șase victime, astfel: două victime încarcerate, extrase din autoturism, una fiind conștientă și cooperantă, iar cea de-a doua în stare gravă; o victimă care, din nefericire, prezenta leziuni incompatibile cu viața; două victime conștiente și cooperante, neîncarcerate; o victimă în stare gravă”, a informat ISU Arad.
În urma evaluării medicale, cinci victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare.
În zona producerii accidentului, traficul este complet blocat. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, se estimează reluarea circulației în condiții normale la ora 17.00.