Un coș de fum neizolat ar fi cauzat incendiul izbucnit pe strada Poneasca din Timișoara, au stabilit pompierii.
„În această noapte, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit în subsolul unei locuințe, pe strada Poneasca din Timișoara.
Salvatorii s-au deplasat de urgență cu 3 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
La sosirea acestora la locul intervenției, incendiul se manifesta cu putere în subsolul imobilului, unde se afla centrala pe lemne și aproximativ 10 mc de lemne pentru foc, fiind extins și în interiorul locuinței, dar și la acoperiș.Pompierii au intervenit rapid pentru stingerea incendiului și limitarea pagubelor.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime.În urma cercetărilor efectuate la fața locului, a fost stabilită cauza probabilă a incendiului: burlan/coș de fum neizolat corespunzător.”,
au transmis reprezentanții ISU Timiș.




































