Scandal între migranți la granița dintre Serbia și România. Mai multe persoane au fost înjunghiate.
Incidentul s-a petrecut pe teritoriul Serbiei, la mică distanță de frontiera verde cu România, pe direcția localității Beba Veche, județul Timiș. Marți dimineață în jurul orei 2 polițiștii de frontieră au observat opt persoane care au trecut ilegal din Serbia în România, iar în momentul în care au interceptat grupul oamenii legii au observat că 4 dintre membri acestuia prezintă multiple plăgi la nivelul feței, gâtului și mâinilor, dar și multiple traumatisme la nivelul capului.
„A fost solicitat sprijinul unor echipaje SAJ prin apel la 112, ulterior cele patru persoane fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Totodată, au fost anunțate autoritățile de frontieră sârbe pentru a interveni pe teritoriul statului vecin şi a efectua verificări.
Din primele cercetări s-a stabilit ca cele opt persoane sunt cetățeni din Siria, toţi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 32 de ani. Aceştia au declarat faptul că, pe teritoriul Serbiei, în apropierea graniţei cu România, au avut un conflict cu un grup de cetățeni afgani și pakistanezi”, transmit polițiștii de frontieră timișeni.
Trei dintre migranții răniți sunt în stare stabilă, iar al patrulea a fost transportat la Spitalul Județean din Timișoara.