Un bătrân în vârstă de 75 de ani a ajuns la spital, miercuri. Asta după ce mașina în care se afla, condusă de un șofer de 76 de ani, a lovit un copac aflat pe marginea drumului, în localitatea timișeană Belinț.
„La data de 17 decembrie 2025, în jurul orei 15:40, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 6, în localitatea Belinț. Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că un bărbat de 76 de ani, a condus un autoturism pe DN 6, în dinspre Lugoj înspre Timișoara, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a oprit într-un copac”, a informat Poliția Timiș.
În urma accidentului, a rezultat rănirea pasagerului, care a fost transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.








































