O tânără de 20 de ani a ajuns la spital după ce a fost rănită într-un accident rutier produs pe bulevardul Eroilor de la Tisa. Aceasta se afla la volanul mașinii personale și circula regulamentar când la un moment dat a fost lovită de un alt autoturism condus de un bărbat de 21 de ani.
„În urma impactului a rezultat rănirea conducătoarei auto, aceasta fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, susțin oamenii legii.
A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.