Pacienții internați în cadrul Spitalului Municipal Timișoara au stat ore întregi în frig, în cursul zilei de astăzi.
Asta după ce s-a produs o avarie pe rețeaua de termoficare, astfel că cei de la Colterm au oprit apa caldă și căldura în unitatea medicală.
„Ca urmare a unei avarii produse pe rețeaua primară de termoficare, mai exact la racordul PT Spitalul Clinic Municipal Timișoara, am fost nevoiți să întrerupem furnizarea apei calde de consum și a încălzirii, în cursul zilei de astăzi, 12 decembrie. Este afectat exclusiv Spitalul Municipal. Echipele Colterm se află în teren și acționează pentru eliminarea avariei, respectiv remedierea neetanșeităților produse”, au transmis reprezentanții societății de termoficare.
Colterm a precizat că estimează că instalația va fi repusă în funcțiune în jurul orei 18.00.