Un supermarket din zona Circumvalațiunii din Timișoara s-a ales cu o amendă care a fost aplicată de polițiștii locali pentru mizeria din parcare.
„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au constatat, în timpul verificărilor efectuate în cursul zilei de ieri, că în parcarea unui supermarket de pe Calea Circumvalațiunii, într-o zonă extrem de circulată, era mizerie foarte mare, fiind aruncate pe jos chiștoace de țigări, ambalaje, sticle de băuturi alcoolice și alte resturi, toate acestea ducând la un aspect inestetic și neigienic”, a informat Poliția Locală Timișoara.
Din acest motiv, oamenii legii au aplicat o amendă de 2.500 lei reprezentanților supermarketului Supeco, cu termen de igienizare de două ore.
De asemenea, în acest an, alte șase firme din Piața Victoriei, de pe străzile Simion Bărnuțiu, Dâmbovița și Paris au fost sancționate pentru nereguli precum neîncheierea de contracte cu operatorul de servicii de salubrizare, nemenținerea curățeniei în jurul recipientelor de precolectare și lipsa colaborării cu organele de control la momentul verificărilor efectuate.