Un tânăr în vârstă de 27 de ani a fost arestat, joi. Asta după ce a provocat un accident pe Calea Șagului din Timișoara. Individul s-a urcat la volan deși avea permisul suspendat.
„La data de 30 octombrie 2025, în jurul orei 14:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Timișoara au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, între 2 autoturisme, soldat cu rănirea unei persoane de 27 de ani, pe Calea Șagului, din municipiul Timișoara. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, respectiv un tânăr de 27 de ani, a condus un autoturism pe Calea Șagului din municipiul Timișoara, iar, la un moment dat, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism ce circula regulamentar, condus de către un bărbat de 35 de ani”, a informat Poliția Timiș.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că tânărul de 27 de ani avea dreptul de a conduce suspendat. În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat. Ulterior, individul a fost reținut pentru 24 de ore.
 
			























 
    	 
			










 
							 
							

