Polițiștii din Timișoara s-au mobilizat cu scopul de a salva un pui de câine folosit la cerșit, în urma unor imagini postate pe o rețea de socializare.
„La data de 25.03.2026, în urma apariției în mediul online a unor imagini în care o persoană fără adăpost expunea spre cerșit un exemplar canin, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu polițiștii Secției 2 Poliție Urbană Timișoara, s-au deplasat în zona Piața Mărăști, unde au constatat că aspectele sesizate se confirmă, astfel că a fost emis un ordin de plasare în adăpost pentru exemplarul canin, un pui în vârstă de aproximativ 4 săptămâni. Acesta a fost preluat și încredințat unei asociații pentru protecția animalelor din județul Timiș”, a informat Poliția Timiș.
Ulterior, cățelului i-au fost asigurate îngrijiri medicale de specialitate, fiind transportat la un cabinet medical veterinar în vederea efectuării unui examen clinic și acordării asistenței necesare.
„Persoana în cauză a fost predată polițiștilor locali din cadrul Serviciului Siguranță și Ordine Publică al Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara, în vederea conducerii la un centru dedicat persoanelor fără adăpost”, a transmis Poliția Timiș.





































