Incidentul a avut loc, joi seara, în apropiere de stadionul Dan Păltinișanu. Suporterii lui Poli și cei ai lui Dinamo s-au încăierat înaintea partidei dintre Ripensia Timișoara și Dinamo București.
„În apropierea stadionului „Dan Păltinișanu„ a avut loc un conflict între două grupuri de suporteri ai echipelor de fotbal, SSU Poli Timișoara și S.C. Dinamo 1848 S.A.. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș au intervenit ferm și rapid pentru încetarea stării conflictuale, fiind imobilizate șase persoane. Persoanele au fost identificate, legitimate și reținute pentru luarea măsurilor legale”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș.