După 1989, cu excepția mandatului Emil Constantinescu, România a fost mereu o republică prezidențială. Pe înțelesul bizonilor fără lecturi politologice, persoana rătăcită la Cotroceni a comandat muzica după care a dansat, impecabil, toată clasa politică. Și de la Putere, și de la opoziție. (Faptul că Puterea nu se compară cu opoziția se vede și din ortograficul „amănunt” că Putere se scrie mereu cu majusculă!) Evident că Ion Iliescu a fost campionul din umbră al acestei petreci, în timp ce Băsescu a fost un fel de Mike Tyson sașiu care a aplicat pumni în moaca tuturor adversarilor săi politici. Cu o dezinvoltură care, iată, l-a costat – nedrept, cred eu! – și fratele, și locuința de serviciu, și Elena. Dar asta e o problemă la care ar putea răspunde toată mafia căreia Traian Băsescu i-a apăsat toate butoanele politice aflate la un Varan transpartinic.
Subiectul articolului de față însă nu e trecutul, ci chiar prestația candidaților de la confruntarea DIGI TV, de la care, așa cum știți, au lipsit președinții PSD și PNL, aflați, strategic, la NATO și la Viena. La DIGI TV unde, în opinia, mea, au fost așezate – observați ce delicatețe – câteva confuzii. Între care, cea mai importantă a fost cea în legătură cu rolul președintelui în societatea românească. De ce spun asta? Fiindcă prima întrebare la dezbaterea DIGI a fost despre ce va face președintele în eventualitatea în care România va intra în insolvență. O întrebare fără relevanță – ca să nu spun stupidă – fiindcă președintele României de după 1989 nu mai este omnipotentul tovarăș Nicolae Ceaușescu. Singurul candidat care se visează Ceaușescu s-a văzut, a fost George Simion, dar care – trebuie să spun asta! – s-a descurcat foarte bine. (Sper să nu fiu etichetat aurist!)
Așadar, președintele României nu poate interveni direct nici în economia țării, nici în legislația ei, nici într-un domeniu din afara politicii externe. Indirect însă, din poziția de conducător al CSAȚ, Președintele României este liderul serviciilor secrete, al Ministerului de Interne și al Armatei. Dar acest lucru este, evident, ceva ce se referă la ceva inefabil, adică imposibil de dovedit. Așa că îmi îngădui să spun că un sfat pe care i l-am dat, acum 20 de ani, dnei Lia Roberts acum 30 de ani – când se pregătea să candideze la președinția României – din postura de consilier, rămâne mereu valabil. Eram împreună la Alba-Iulia într-un turneu „de ascultare” și, la întrebarea despre ce va face ea în calitatea de virtual președinte al României, am fost de părerea că aspiranta la Cotroceni ar fi fost bine să ridice Constituția României și, după 3-4 secunde, să spună așa: „Voi veghea ca această carte să nu rămână o simplă bucată de hârtie”. Fiindcă, dacă înțelegem corect Constituția, cam asta ar trebui să facă președintele. Nici mai puțin, nici mai mult, cum ar citi un specialist evreu în domeniu.
Cât despre participanții rătăciți la dezbaterea DIGI, cam astea ar fi opiniile mele:
Ludovic Orban a fost lăsat la vatră.
Cristian Diaconescu a fost cel mai banal inteligent.
Geoană a fost președintele NATO.
Marcel Ciolacu a fost la NATO.
Nicolae Ciucă a fost la Viena.
Kelemen Hunor a fost cel mai autonom față de demagogie.
Elena Lasconi a fost cea mai crucificată.
George Simion a rămas același cam exagerat de putin palestinian. (Fără diacritică la Putin!)
