În urmă cu vreo 25 de ani, reproduceam un text al unei studente din Basarabia care descria – tulburător pentru mine – ce însemna presa într-o Moldovă supusă încă unei active campanii de desnaționalizare. Acum, la câteva zeci de ore de la anunțarea rezultatului referendumului din Republica Moldova, îl recitesc și nu îmi vine să cred că „frații de dincolo de Prut” au putut să refuze categoric apropierea de România. Fiindcă, în opinia mea, votul moldovenilor de acasă, înainte de a fi NU pentru Europa, este un NU-NU pentru România. Dar să vedem textul scris în vremuri grele, nu cum sunt, pentru românii de-acolo, cele din anii recenți:
„Eu mă uit la emisiunea de ştiri Mesager încă de la vârsta de 12 ani. În fiecare seară când priveam la televizor emisiunea, aşteptam cu sufletul la gură să vină momentul în care se anunţa vremea. Ştiam că tatăl meu se va ridica în picioare şi îi va spune persoanei care prezenta nişte cuvinte, de fiecare dată aceleași : «Ţi-e frică de cuvântul ţară!» Crainica spunea «în republică», fiindcă, dacă ar fi spus «în țară», s-ar fi înţeles «în România». Pentru noi, basarabenii, televiziunea era, între multe altele, şi un fel de minciună sau jumătate de adevăr, care tot aia este.
Dar nu toată presa, trebuie să spun şi acest lucru. Şi nici toate emisiunile de la televizor! Tatăl meu este învăţător într-o comună şi câştigă 15 lei pe lună. Din aceşti bani, cel puţin 5 lei se duc pe abonamentele la ziarele în limba română. El le primeşte şi, apoi, toţi patrioţii din comună vin şi le iau de la noi. Pentru asta, ne aduc din când în când o găină, mai ceva vin sau de-ale gurii. Cei mai tineri nu prea citesc ziare în româneşte, iar cei foarte bătrâni le ţin că să îşi înveţe şi nepoţii. Cam aşa e folosit un ziar la mine acasă!”
Nu-i așa că sunt emoționante la nesfârșit rândurile de mai sus? Nu-i așa că ele dau un alt sens cuvântului patriotism de care prea mult și-au bătut și își bat joc unele partide din România? Nu-i așa că îți vine să îi dai de toți pereții pe mai marii țărișoarei noastre care abia de îngaimă câteva cuvinte coerent și fără greșeală în limba română? Și totuși, mă uit la acest rezultat pro-european pricăjit și nu pot să nu mă întreb unde să fi dispărut, peste 30 de procente din populația românească a Republicii Moldova? Întreb asta fiindcă, în 2014, minoritățile etnice reprezentau aproximativ 18 % din populație (fără Transnistria).
Ce le-o fi domolit din flacăra asta ce părea nestinsă a românismului? Eficiența propagandei rusești? Războiul din Ucraina? Frica de un război cu Rusia? Europa descrisă de propaganda rusească drept una a LGBTQ sau a hoților de copii? Teama că își vor pierde tradițiile? Frica de români? O clasă politică incapabilă să audă ce vor moldovenii?
Probabil că din toate astea în proporții variabile.
Dar oare nu a fost de ajuns faptul că cei aproximativ 220 000 de moldoveni care trăiesc în diaspora – în care votul pentru Europa a fost de 80 la sută – au acasă părinți, frați, surori? Oare nu de e ajuns nici faptul că, fără curentul electric gratuit din România Europeană, Republica Moldova ar fi fost paralizată total? Că, în 15 octombrie, adică cu nicio săptămână înaintea acestui referendum, Uniunea Europeană anunța un ajutor financiar de 1,8 miliarde de euro, din care o parte este unul nerambursabil? Sau poate să nu fi știut forțele democratice din Moldova să explice populației clar toate acestea? Nu știu, sincer să fiu, dar stupoarea mea parcă nu mai e atât de puternică la gândul că partidele suveraniste din România s-ar putea să treacă de 20 de procente la alegerile ce vin…
În fine, eu cred că rezultatul referendumul din Moldova e un dezastru mai ales fiindcă nu a convins lumea democratică în legătură cu intenția acestei țări de a merge pe autostrada democrației. Așa, la limită, cu ajutorul celor care sunt deja în Europa, frații noștri de peste Prut par să mizeze, mai degrabă, pe o Moldovă neutră și surdă, adică întoarsă cu spatele spre invazia putinistă din Ucraina. De fapt, să mizeze pe iluzia unei „Elveții” cu capitala la Moscova.
