După primul tur al alegerilor din Moldova, care a coincis și cu referendumul pentru calea europeană, mărturisesc, am fost poate mult prea dezamăgit. Sau poate, încă mai sincer spus, mult prea pleoștit. Un „Da” cu nici măcar un punct procentual, obținut cu votul celor care trăiesc în democrațiile occidentale, mi se părea un „Da” subnutrit, evident tras de păr, dar, mai ales, mereu la cheremul Moscovei pentru a reacționa așa cum numai dumneaei știe atunci când atacă țări în numele nimicirii „fascismului”.
Acum, după ce Maia Sandu a reușit să câștige un al doilea mandat la o diferență de 10 procente, lucrurile chiar stau mai bine. Și nu par, chiar dacă Alexandr Stoianoglo a câștigat cu 51,19% din voturile din țară, în timp ce Maia Sandu a obținut 82,71% din voturile celor din diaspora democratică. Dar și a câștigat Chișinăul, ceea ce mai schimbă ușor percepția. De ce cred că lucrurile chiar stau mai bine? Fiindcă, în opinia mea, scorul mare obținut de Stoianoglo arată nu o diferență de mentalitate, ci de… ticăloșie. Ceea ce înseamnă cumpărare de voturi, presiuni, amenințări, deplasare de votanți, minciuni bine țintite pentru a controla persoanele neinformate. Ca să nu mai vorbim despre amenințările cu moartea la adresa jurnaliștilor independenți, ca să nu mai vorbim despre faptul că amenințarea Rusiei nu e vorbă goală, ci mormăie amenințător în Transnistria. Acolo unde armata rusă încă este prezentă cu peste 1600 de militari, rămășițe ale celebrei Armate a 14-a care păzesc depozite de armament ale armatei sovietice.
Cât despre dimensiunile furtului, jurnaliștii de investigație din republică au descoperit peste 40 de mii de moldoveni mai ales din zona Găgăuzia autonomă sau din alte zone care au carduri emise de o bancă rusească. Carduri pe care, de aproape un an, primesc câte 100 de euro în fiecare lună. Și, ca imaginea să fie și mai clară, să mai spunem că despre fugarul Ilan Șor – condamnat la 15 ani de închisoare pentru dispariția a 1,5 miliarde de dolari din băncile moldovenești – există informații clare că a mituit peste 100 000 de votanți pentru a vota împotriva referendumului și, evident, pentru candidații pro-ruși. (Citiți publicația online „Ziarul de Gardă”, un model de jurnalism de investigație!)
Ei bine, așa cum știm, lumea s-a mobilizat și, iată, a fost trecut acest al doilea hop care nu este decât un pas timid către începerea procesului de integrare europeană. Asta fiindcă, în 2025 vor urma alegeri parlamentare și, dacă acum Rusia a investit aproximativ 100 de milioane de dolari (conform unor estimări, evident estimative), e de așteptat ca intervenția Moscovei să fie încă mai agresivă fiindcă miza va fi și mai mare: în Republica Moldova, puterile președintelui nu sunt asemenea omologului său din România, iar Parlamentul poate decide. Ceea ce va face ca rolul Maiei Sandu în procesul de aderare europeană să nu fie atât de important cum ar putea părea. Adăugați la asta și criticile ce vin dinspre Uniunea Europeană cu privire la reforma Justiției care întârzie și face ca sabotorii democrației să scape de pedepse. Ori să primească pedepse mai degrabă simbolice.
În fine, nu știu dacă ați observat, tema unionistă nu a răzbătut în presa din România. De altfel, o asemenea temă – oricât de dureros ar suna –, în contextul internațional de după ocuparea Crimeii și invazia în Ucraina, are cu totul alte subînțelesuri decât le avea până atunci. Nu întâmplător, într-un interviu acordat din 2018 pentru ziare.com, Maia Sandu sublinia că altele erau urgențele la acel moment în care Moldova era condusă de pro-rusul Plahotniuc. Urgențe care, din păcate, sunt și acum valabile:
„Să știm că noi nu suntem abandonați și unul dintre lucrurile pe care le-am spus aici este că, pentru a crește sprijinul pentru România în Republica Moldova, inclusiv în rândul oamenilor care nu sprijină neapărat unirea, e important ca acest mesaj de dreptate să vina din afara țării, ca România să poată să fie promotorul și al valorilor europene, nu doar al celor identitare în Republica Moldova.”
Or, în acest nuanțat joc geopolitic, ce poate declanșa consecințe neașteptate, e de observat insistența unionistă a lui George Simion care evident face jocul Moscovei atunci când afirmă că urăște „acest stat artificial numit Moldova”.
Asta ar mai lipsi acum să vorbim despre Unire!